Uite cum copiii mai primesc o şansă, în ciuda capetelor pătrate care se împotrivesc, într-o ură aproape patologică, o şansă ca singurii bani care vin de la stat să fie sensibil mai mulţi, dacă putem vorbi de o sumă considerabilă atunci când spunem 80 de lei, într-o lună. S-au tot chinuit peneliştii să fertilizeze ideea asta de bine şi în capetele pesediste şi până la urmă cu mare greutate, au reuşit. De ce a durat atât de mult, de ce s-au tot respins, rând pe rând, proiectele legate de aceste alocaţii? Preocupările erau altele. „Ia mai lăsaţi-ne cu copiii că ne-aţi terminat nervos cu ei.” Acest proiect, potrivit spuselor lor, era până în ultimul moment catalogat un „tembelism politic”. Repetiţia e mama învăţăturii, deci repetă în cor după PSD: „Se poate trăi bine-mersi, cu un leu şi treizeci de bani pe zi.” Ai repetat? Bravo. Eşti un bun român. Totuşi, după chinuri, forcepsuri, travalii şi mult sânge vărsat, iată că viitorul nostru, pe care îl putem admira zilnic în ochii copiilor, primeşte astăzi un colţ de dreptate: mărirea alocaţiilor a fost în sfârşit votată. În timp ce mare parte din politicienii români se ung cu mir şi se scapă, ca lupii, unul pe altul, de pârnaie, după care fug să-şi voteze pensii pentru care nu au nici un gram de merit, iată că lucruri fireşti şi bune încă se mai pot întâmpla. Să nu ne înţelegem greşit, nu ridică nimeni în slăvi tabăra liberală, şi aia… vai steaua ei, căpuşată, cârpită, logodită contra naturii cu tot soiul de personaje şi alianţe. Nici vorbă. Plini de păcate şi ei câtă frunză şi iarbă. Doar că, pe lângă propriile interese, le sunt totuşi superiori celor din tabăra de la putere prin faptul că mai pulsează a patriotism, şi îşi doresc, chiar dacă nu toţi, să întindă o mână neajutoraţilor acestei ţări. O alocaţie de la 40 la 80 de lei nu e vreun pas pe Lună, să fim serioşi, nici măcar cu vârful unghiei nu atinge vreo stare de normalitate, însă prin această lege adoptată recent, sperăm, se mai reduce din ruşinea acestei clase politice. Se mai diminuează lehamitea şi deznădejdea din ochii oamenilor. Au idee aceste personaje pe care, repet, sper din tot sufletul să nu le mai voteze nici rudele anul viitor, au oare habar cum trăiesc oamenii acestei ţări, cei lipsiţi de funcţii, de influenţă, de păcate, de instinctul urât al avariţiei? Au idee cât este de greu, aceşti oameni care refuză, venind cu justificări care chiar nu ar trebui să apară, fie ele şi valabile, într-un context în care discutăm de asemenea sume ruşinoase pe care statul le investeşte în viitorul copiilor şi în bătrâneţea noastră presupus liniştită?
Nu există nimic mai presus de preocuparea, respectarea drepturilor, investiţia şi grija pentru copiii unei naţii. Înţelegeţi şi voi, cei care încă mai sunteţi pe scaune înalte că lumii i s-a făcut silă, oamenilor le-a pierit, ucisă tot de voi, capacitatea de a vă mai digera explicaţiile şi justificările venite pe fondul unor fapte pe care le faceţi tot în văzul lumii întregi şi de care nu vă este niciodată jenă. Înţelegeţi şi încercaţi, ca un ultim gest de omenie şi moralitate, că sunt lucruri în viaţă peste care nu puteţi aşterne mereu aceleaşi explicaţii expirate. Oricum suntem în coada cozilor Europei, dacă nu puteţi face ceva care să ne mai mişte de acolo, măcar lăsaţi-i pe alţii, care mai au un dram de omenie în suflet, să o facă. Nu mi-e ciudă neapărat pe formaţiunea politică în sine, care încălzeşte fundurile bătrâne şi păcătoase ale unor politruci. Mi-e ciudă pe oamenii răi, pe sufletele schimonosite, pe hapsâni şi avari. În faţa cărora trebuie să te rogi în genunchi pentru normalitate. Copiii au câştigat nouă euro în plus faţă de ce aveau. Chiar şi dublată, iată că alocaţia lunară pentru copil rămâne tot o ruşine, comparativ cu oricare alt venit de acest gen din alte state europene.
